Există o concepție despre creștinism care riscă să devină foarte comodă: ideea că a-L urma pe Isus este un lucru simplu – crezi, participi și îți continui viața exact așa cum a fost înainte.
Însă aceasta nu este imaginea care ne este prezentată în Noul Testament. Isus nu le-a promis niciodată ucenicilor Săi o viață ușoară. Dimpotrivă, El i-a chemat să-L urmeze, făcându-le cunoscut faptul că acest lucru implică un cost: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Matei 16:24).
Primii ucenici au luat acest lucru în serios. Unii și-au lăsat mrejele, munca și chiar pe tații lor pentru a-L urma (Matei 4:18-22). Alții și-au pus toate bunurile la dispoziția comunității credincioșilor (Faptele Apostolilor 2:44-45; 4:32-35). Pavel avea să piardă, mai târziu, siguranța, reputația, libertatea și liniștea sufletească, îndurând călătorii istovitoare, bătăi, închisoare și persecuții de dragul Evangheliei (2 Corinteni 11:23-27).
Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că suferința ar fi fost scopul lor, ci pentru că Hristos valora mai mult pentru ei decât propriul confort.
Acesta este un aspect al uceniciei pe care riscăm să-l pierdem: atunci când credința noastră nu ne costă nimic, ar trebui cel puțin să ne întrebăm dacă Îl urmăm cu adevărat pe Hristos sau dacă, pur și simplu, Îl adăugăm pe Isus unei vieți pe care dorim să o păstrăm exact așa cum este.
Harul este gratuit. Ucenicia implică un cost.
Iar acest cost nu înseamnă cumpărarea mântuirii; ci renunțarea la dreptul de a ne plasa mereu pe noi înșine – propria siguranță și propriul confort – în centru.
Isus nu ne cheamă la o viață ușoară. El ne cheamă la o viață care merită trăită pentru El.
Lasă un răspuns