de genul

Adesea, când ne gândim la chemarea lui Dumnezeu, ne întrebăm imediat: „Ce ar trebui să fac pentru El?”

Ce lucrare ar trebui să desfășor? Ce ar trebui să construiesc? Câți oameni ar trebui să ajung? Cât de mult ar trebui să slujesc?

Însă există o întrebare care primează: În cine mă transform?

În Matei 7:22–23, Isus vorbește despre oameni care au prorocit, au scos demoni și au săvârșit lucrări în numele Său – și totuși, li s-a spus: „Nu v-am cunoscut niciodată”.

Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri. Putem face atât de multe pentru Dumnezeu, fără a-I permite vreodată să transforme în profunzime ceea ce suntem. Putem sluji Biserica fără a fi transformați de Hristos. Putem vorbi despre Dumnezeu fără a trăi o relație autentică cu El.

Dumnezeu nu dorește doar „faptele” noastre; El dorește să ne transforme „ființa”. Prin urmare, chemarea nu începe cu a face, ci cu a fi.

Mai întâi copii, apoi slujitori.
Mai întâi ucenici, apoi lucrători.
Mai întâi Hristos în noi, apoi Hristos prin noi.

Trebuie să înțelegem un adevăr fundamental: nu suntem chemați pur și simplu să facem lucruri pentru Dumnezeu. Suntem chemați, înainte de toate, să fim în El.

Mai întâi,... a fi.
Apoi,... a face.